19 septembrie 2010

Foudre..

..souffrance

    Am mai nascocit una din milioanele de comparatii..ma intreb cateodata de ce compar totul..de ce nu este totul simplu..de ce “complicat” are un grad mai mare!? De ce ne mai intrebam “de ce?” daca nu stim niciodata raspunsul sigur!? Am inceput din nou sa aberez, de fapt eram la noua comparatie. Acum e furtuna ..si ma intrabam cum ar fi daca suferinta ar dura exact cat un fulger!!? Sa fie doar asa un flash si sa treaca..e mai grav putin cand fulgerul loveste. 

    Oricum exista mai multe tipuri de suferinta, mai multe tipuri de fulger deci ar trebui sa fie bine asa..fiecare suferinta cu fulgerul ei. Nu stiu daca stiati ca exista fulgerul care loveste in sus..este un fenomen foarte rar asa cum ar trebui sa fie o dezamagire despre care nu poti spune nimic pentru ca te ineci cu lacrimi. Aceste lacrimi sunt de fapt picaturile de ploaie care devin atat de insistente incat se transforma in furtuna! Aceasta furtuna lasa in cele din urma pagube uriase, iti trebuie zile, luni sau poate ani sa refaci totul, sa pornesti de la zero ca si cum ai fost acolo tot timpul si nimic nu s-a intamplat!


    Cu toate ca furtuna a trecut, cu toate ca ai refacut totul iti amintesti ca odata au fost fulgere si tunete si te inspaimanta gandul ca ar putea sa se repete totul, te opresti pentru o clipa si realizezi ca esti doar un om..dai vina pe destin..si pasesti din nou spre necunoscutul minat cu fulgere, stropi de ploaie si furtuni..

Dar ceea ce noi numim disperare este, de fapt, nerabdarea dureroasa a sperantei nehranite. ( George Eliot )


Aujourd'hui


!azi privesc lumea din spatele unui suflet ranit
azi privesc orice in ceata
azi nu sunt eu..azi sunt “cealalta eu”
azi “cealalta eu” imi spune ca “eu” as putea sa nu mai exist
azi realizez ca si in sufletul meu e toamna
azi ador doar o melodie
azi nu ma intreba “de ce?”
de fapt azi nu ma intreba nimic
azi as vrea sa existe doar ieri si azi nu
azi nu!



    Cateodata  sunt lucruri pe care vrei sa le stii, iar dupa ce le stii nu te ajuta cu nimic! Cateodata stii prea multe si asta doare! Cateodata e bine sa lasi linistea sa iti spuna mai multe! Cateodata e bine sa nu intrebi “de ce”! cateodata e bine sa te multumesti sa nu primesti raspuns! Raspunsul doare!

6 septembrie 2010

Silence...

...respira



   Linistea vibreaza ..ma refer la linistea care se asterne intre doi oameni..eu si tu..el si ea..noi doi..care noi!? Acea liniste care ar putea acompania un mormant! Dupa ce lacrimile au plecat, dupa ce regretele au disparut, in final cand nu mai ramane nimic de spus..in finalul acela al finalului cand ajungi sa nu te mai intrebi de ce, in finalul acela cand verbele “a trebui” si “a uita” sunt deja uitate atunci simti o unda ce invaluie un vis pierdut, o urma a unei lacrimi ingropate de mult pe obrazul tau..atunci simti cum este sa simti!

   Acum imagineaza-ti linistea care te inconjoara, oferindu-ti protectia sau mai bine spus izolarea de care ai nevoie, linistea care ti s-a alaturat pentru a te face sa uiti tot ce este de uitat..imagineazati-o cum deschide un ochi prin care poti sa vezi trecutul..dupa care deschide si celalalt ochi prin care poti sa vezi dorinte ingropate, soapte ascunse…
 

  
   Momentan esti pierdut in propria “uitare”…plutesti printre dorinte ingropate..si auzi soapte ascunse. Linistea incepe sa respire prin tine..ea prinde viata prin tine..ea devine o dorinta..dispare..vibreaza..se joaca cu imaginatia ta..se chinuie sa renasca sentimente pierdute..intamplari neintamplate..vise spulberate..sperante ingropate..dar in final “ea” se intoarce..se transforma in linistea care mentine balanta in echilibru!

   Sunt constienta de faptul ca tot ce am spus acum este atat de neclar. O sa incerc sa explic. Luam la intamplare un oarecare “el” si o oarecare “ea”. Acest “el” pleaca de langa aceasta “ea” …urmeaza lacrimi, regrete, un final si nimic de spus..se asterne linistea...”ea” isi continua viata..”el” se gandeste sa revina..linistea din jurul ei se spulbera..iar intr-o fractiune de secunda, intr-o miscare haotica se contureaza un tablou in jurul ei [o imagine a trecutului..si a posibilului viitor]..totul doare acum intr-un mod nedureros…totul este bine acum intr-un mod rau..in momentul acesta totul este “totul si nimic” in acelasi timp ..dar este mai mult “nimic” decat “totul”…

   "Viata cu adevarat traita este in trecut sau in viitor - prezentul este un interludiu..un straniu interludiu in care recurgem la trecut sau viitor ca sa ne slujeasca drept marturie ca traim." - Eugene O’Neill
 





2 septembrie 2010

Un garçon..

..rencontre une fille



   De data aceasta nu o sa gandesc, nu o sa gasesc, nu o sa caut comparatii deoarece de data asta..doar de data asta asa incepe totul “少年は少女を満たしている” - un baiat cunoaste o fata - [ de ce am ales limba japoneza?! ..deoarece de data asta..e ceata]

  ” 少年は少女を満たしている” ..un baiat se indragosteste de o fata..un baiat se cearta cu o fata..un baiat ramane fara fata!
  “少年は少女を満たしている” ..un baiat uraste o fata..un baiat transforma ura in iubire..un baiat ramane cu fata..
  “少年は少女を満たしている”..un baiat ajuta o fata..un baiat asculta o fata..un baiat priveste o fata..un baiat iubeste o fata..


   As putea continua la infinit..acelasi inceput, cu siguranta nu aceeasi continuare si doua variante de final “baiatul ramane cu fata”, “baiatul nu ramane cu fata”. Nicio poveste nu se aseamana, niciun gest..nicio privire..niciun sarut..nicio lacrima. 

   De ce exista despartire!? De ce exista afectiune!? De ce exista durere!? Daca am face o legatura am spune ca despartirea e cauzata de disparitia afectiunii, ceea ce provoaca durere. In final am o intrebare: “ de ce afectiune?”. 

   E ciudat faptul ca toti avem acelasi inceput..de ce nu avem si aceeasi continuare!? Am putea avea aceeasi continuare, ne trebuie doar o persoana potrivita..putina afectiune..o poveste ideala de urmat..putina magie..o bagheta magica si totul ar trebui sa fie perfect..asta daca traim pe taramul pestisorului de aur si a celor 1000000000000000 de dorinte..dar cum traim pe pamant..ne alegem cu persoana nepotrivita..mult prea putina afectiune..o poveste ideala de visat..iar despre magie ce mai ramane de spus..stim cu totii ca Luceafarul nu se mai risca sa coboare inca o data.
   Eu zic ca exista povesti cu final fericit atata timp cat nu te intereseaza continutul!

"I hate the way you talk to me
And the way you cut your hair
I hate the way you say “hi”
I hate it when you stare
I hate the way you read my mind
I hate you so much it makes me sick
It even makes me rime
I hate it..
I hate the way you’re always right
I hate it when you lie
I hate it when you make me laugh
Even worse when you make me cry
I hate it when you’re not around
And the fact that you didn’t call
But mostly I hate the way I  don’t hate you
Not even close..
not even a little bit..
not even at all.."
 




1 septembrie 2010

Mémoire...

...inutiles 

   Am stat mult si m-am gandit la o comparatie, pentru ca daca stam si analizam fiecare lucru, fiecare gest, fiecare sentiment ne dam seama ca il putem compara cu alt lucru, alt gest, alt sentiment. Nu cred ca exista „ceva” fara „altceva asemanator”. Am sa compar o amintire fara rost cu un fluture. 

  
   Un fluture traieste doar o zi, o amintire fara rost te chinuie doar o zi. O amintire mai importanta, e prezenta toata viata, e ca un fluture fara aripi care se chinuie sa se inalte. De fiecare data cand „fluturele” incearca sa isi reia zborul se naste o dorinta, dorinta de a te intoarce in timp.

   Asa s-a intamplat si cu el..a ramas o amintire fara rost. Sunt convinsa ca multi avem asemenea „comorii” ascunse undeva, iar de fiecare data cand „fluturele” se zbate, o bataie a inimii ne loveste pieptul cu putere, o imagine fulgeratoare ne trece prin minte, intre timp fluturele si-a pierdut puterea, revenim ceea ce suntem!


   „Fluturele” meu s-a desprins de la sol de data asta, a fost incredibil, era vocea lui, dar eu aveam o grija incredibila sa nu ii rostesc numele nici macar in gand. Am fost surprinsa ca la auzul ei nu am cazut in genunchi, era vocea pe care as fi recunoscut-o oriunde, as fi recunoscut-o si i-as fi raspuns indiferent daca eram treaza sau adormita. Vocea pentru care as fi trecut prin foc..sau mai putin dramatic..vocea pentru care as fi stins focul!
...dar nu simteam nicio durere, absolut nimic...


"Speranta vede invizibilul, simte intangibilul si implineste imposibilul!"





31 august 2010

Pensées..


..organisée

  Am incercat sa gasesc cuvintele potrivite pentru a defini “gandul”, dar mintea mea a luat-o razna..s-a inundat cu o mare de idei. Am aflat..nu am aflat..am simtit ce este gandul! Gandul: o fasie invizibila, dintr-un material inexistent care se formeaza in jurul libertatii de a alege, formand un haos organizat, in care pentru a te regasi, trebuie sa renunti la frica.
 
  Am cautat o comparatie, este exact ca atunci cand umpli o piscina cu apa. Dupa ce piscina e plina cazi in ea. Urmatorii pasi: iti gasesti echilibrul, cauti locul pe unde poti sa iesi,  astepti sa dispara stropii de apa de pe pielea ta, in final o sa mai ramana unul sau doi mai rezistenti..dar o sa dispara si ei, dupa aceea lasi apa din piscina sa se scurga...
 
  La fel cum piscina este invadata de apa asa iti este si mintea invadata cu ganduri. Incepi sa iti auzi propriile cuvinte, sa vizualizezi actiuni nepetrecute, in final alegi un singur gand, mai multe dorinte, un singur drum, dupa un timp dispare totul, ramane amintirea, se naste trecutul!

  Tocmai am realizat ca exista o frica pe care nu o simte nimeni, deci este o “frica inexistenta”. Ea se naste de fiecare data cand facem o alegere, chiar si cea mai simpla alegere. Nu se gadeste nimeni ca ar putea sa fie alegerea nepotrivita!? De unde stim daca e bine sau nu!? Raspunsul este “nu stim, si nu vom afla niciodata”!
  Toate au un scop! Aceasta “frica inexistenta” are scopul de a mentine calmul aproape, haosul departe si lasa loc curajului de a alege, de a gresi, de a fi om!


“Sa nu mai ai nimic in comun cu oamenii decat faptul de a fi om” – Emil Cioran